Viziunea satului la 0 5

Vă prezentăm integral acest excepțional discurs, considerat una dintre cele mai frumoase evocări ale satului românesc realizate vreodată. Discurs de recepţie în Academia Română Am fost învrednicit de înalta cinste de a fi ales membru al acestei ilustre instituţii într-un moment cînd s-a procedat la o lărgire a cadrelor academice, lărgire cerută, dacă nu mă înşel, de sporul spiritual al ţării.

Ales fără înaintaş, ivirea mea aici între Domniile Voastre are oarecum aspectul unei generări spontane. Trebuie să recunosc că împrejurarea aceasta mă stînjeneşte puţin, deoarece îmi răpeşte posibilitatea şi norocul, date pînă acum în chip de la sine înţeles, de a face, intrînd sub această cupolă, elogiul unui nemuritor dispărut trupeşte, dar care n-a încetat să fie prezent, graţie înfăptuirilor de o viaţă.

percepția vizuală cu viziune normală opriți viziunea

Vă rog să-mi acordaţi totuşi potrivit obiceiului statornicit, dreptul nescăzut de a face astăzi, aici, elogiul unei alte nemuritoare prezenţe care n-a ocupat nici un scaun în această nobila incintă. Prezenţa nemuritoare la care mă refer nu e legată de nici un nume, nu rîvneşte la nici o laudă, şi e răspândită în spaţiul din preajma noastră, cît ţine întinderea împărătească a ţării.

Vreau să vorbesc despre singura prezenţă încă vie, deşi nemuritoare, nemuritoare deşi aşa de terestră, despre unanimul nostru înaintaş fără de nume, despre: satul românesc. Satul trăieşte în mine într-un fel mai palpitant, ca experienţă vie. Sunt fiu de preot — toată copilăria, o fantastic de lungă copilărie, adolescenţa, întîia tinereţe pînă la vîrsta de douăzeci şi atîţia ani, le-am petrecut, cu întreruperi impuse de nomadismul sezonier al şcolarului, la viziunea satului la 0 5, sau în nemijlocită apropiere, în orice caz în necurmat contact cu satul natal.

Ceea ce şcoala romanească sau străină au adăugat, cred că n-a putut să altereze prea mult o substanţă sufletească modelată după nişte tipare cu atît mai efective, cu cît se impuneau mai inconştient şi mai neîntrerupt. Şcoala felurită, a noastră şi uneori mai puţin a noastră, mi-a înlesnit doar disţanţarea contemplativă, care mi-a îngăduit să vorbesc cu oarecare luciditate despre realitatea sufletească a satului şi despre tiparele ei.

Slavici şi vatra satului

Voi vorbi prin urmare despre satul românesc, nu ca un specialist, care şi-a potrivit în prealabil metodele în laborator şi porneşte pe urmă să examineze pe din afară un fenomen. Voi vorbi despre satul românesc din amintire trăită şi făcînd oarecum parte din fenomen. Voi încerca în puţine cuvinte să actualizez mai ales ceea ce copilul ştie despre sat şi despre orizonturile acestuia.

Copilăria petrecută la sat mi se pare singura mare copilărie.

Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii române. Este un prozator de formulă realistă tradițională, realismul viziunii fiind dublat de o viziune clasică asupra literaturii.

Cine nu priveşte în urma sa peste o asemenea copilărie, mi se pare aproape un condamnat al vieţii cer scuze tuturor citadinilor de faţă, pentru această afirmaţie! S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat, o simbioză datorită căreia fiecare din părţi se alege cu un cîstig.

Satul românesc, temelia autenticei noastre istorii

Căci, pe cît de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atît de adevărat e că şi satul la rîndul lui îşi găseşte suprema înflorire în sufletul copilului. Există un apogeu exuberant, învoit şi baroc, al copilăriei, care nu poate fi atins decît în lumea satului, şi există de altă parte aspecte tainice, orizonturi şi structuri secrete ale satului, cari nu pot fi sezisate decît în copilărie.

Cert lucru, pentru a afla ceva despre viaţa satului şi despre prelungirile ei cosmice, e greşit să iscodeşti sufletul ţăranului matur cu zarea retezată de nevoile vieţii, de mizeriile şi de cele o sută de porunci ale zilei.

Pentru a-ţi tăia drum spre pleniudinea vieţii de sat trebuie să cobori în sufletul copilului.

Copilăria e de altfel vîrsta sensibilităţii metafizice prin excelenţă. Şi satul, ca zărişte integrală, are nevoie de această sensibilitate pentru a fi cuprins în ceea ce cu adevărat este.

Не было никакой необходимости тратить месяцы и годы, осматривая Диаспар изнутри -- комнату за комнатой и коридор за коридором. Со своей превосходной новой смотровой позиции он мог, словно на крыльях, облететь весь внешний периметр города и .

Copilăria mi se pare singura poartă deschisa spre metafizica satului, spre acea stranie, şi firească în acelaşi timp, metafizică, vie, adăpostită în inimile care bat subt acoperişele de paie, şi oglindită în feţele bîntuite de soartă, dar cu ochii atîrnaţi de cer.

Această împrejurare, care numai tîrziu viziunea satului la 0 5 tot mi s-a părut foarte semnificativă, ţinea oarecum isonul întregei vieţi, ce se desfăşura în viziunea satului la 0 5 mea.

Împrejurarea era ca un ton, mai viziunea satului la 0 5, ce împrumuta totului o nuanţă de necesar mister.

Emisiunea \

Localizam pe Dumnezeu în spaţiul ritual de după iconostas, de unde îl presimţeam iradiind în lume. Nu era aceasta o poveste, viziune 10 linii mi s-a spus ca multe altele, ci o credinţă de neclintit.

viziunea satului la 0 5

Topografia satului era plină de astfel de locuri mitologice. La fiecare pas perspectivele se adînceau şi se înălţau. Tinda vecinului, totdeauna foarte întunecoasă, era fără doar şi poate, un loc în care, cel puţin din cînd în cînd, şi mai ales Dumineca, se refugia diavolul.

  • Slavici şi vatra satului - ARADON
  • Спят все,-- сказал .

Nu am încercat într-o zi, cu alţi douăzeci de copii, toţi pătrunşi de fiorii unui sfînt război, să-l izgonim stîrnind cu fel şi fel de unelte nişte zgomote ca de trib african? Iar în rîpa roşie, prăpăstioasă, din dealul viilor, sălăşluia aievea un căpcăun. Satul era astfel situat în centrul existenţei şi se prelungea prin geografia sa de-a dreptul în mitologie şi în metafizică. Acestea alcătuiau pervazul natural şi de la sine înţeles al satului. Satul există în conştiinţa copilului ca o lume, ca unica lume mult mai complex alcătuită şi cu alte zări, mai vaste, decît le poate avea un mare oraş, sau metropolă, pentru copiii săi.

  • Viziunea 0 5 este rea
  • Vedere deteriorată la locul de muncă
  • Ce înseamnă viziune minus 9
  • Satul românesc, temelia autenticei noastre istorii
  • Astronauți de viziune
  • Но было бы куда лучше предоставить создания, которые встретились вам в Шалмирейне, их собственной судьбе.

Satul nu este situat într-o geografie pur materială şi în reţeaua determinantelor mecanice ale spaţiului, ca oraşul ; pentru propria sa conştiinţă satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit.

Satul se integrează într-un destin cosmic, într-un mers de viaţă totalitar dincolo de al cărei orizont nu mai există nimic. Aceasta este conştiinţa latentă a satului despre sine însuşi.

Elogiu satului românesc - Ziarul Metropolis | Ziarul Metropolis

Îndrăznesc să fac afirmaţia, fiindcă aşa e înţeles şi trăit satul, în apogeul copilăriei, vîrsta care singură posedă perfectă afinitate cu modul existenţial al satului. Să privim în schimb oraşul.

Copilul se pierde aici părăsit de orice siguranţă. La oraş conştiinţa copilului e precoce molipsită de valorile relative ale civilizaţiei, cu care el se obişnuieşte fără de a avea însă şi posibilitatea de a o înţelege.

  1. Test ocular online pe iPad
  2. Что-то, чего я не понимаю.
  3. И это было Долго стояли Элвин и Хедрон, глядя на этот безмолвный символ.

Cred că nu exagerez spunînd că la oraş copilăria n-are apogeu ; oraşul taie posibilităţile de desvoltare ale copilăriei ca atare, dînd sufletelor de grabă o îndrumare bătrînicioasă. La sat copilăria e o vîrsta autonomă, care înfloreşte pentru sine.

Dorin Stănescu viziunea satului la 0 5 06 Ian, Momentul interbelic a reprezentat o bună ocazie pentru a proiecta lumea complexă a satului, rolul său vital de izvor al națiunii române, în centrul temelor de reflecție filosofică, al creațiilor literare, precum și în sfera de interes a cercetărilor sociologice, dacă ne raportăm la demersul gustian. România Mare, rezultată din fericitele evenimente ale anuluia reprezentat o construcție statală care a dat ocazia națiunii române de a se afirma în concertul european al popoarelor, dar și de a se sincroniza, pentru prima dată, cu fenomenul cultural din spațiul Occidental. Anii '30, în plan politic, au însemnat eșecul demo­crației românești și alunecarea spre totalitarism, dar în plan cultural au reprezentat un moment de climax, iar nume precum Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Lucian Blaga sunt numai câţiva din pleiada de scriitori, ­filosofi și oameni de cultură care s-au remarcat atunci.

Omul crescut la oraş parvine să înţeleagă sau să se prefacă a înţelege cauzalităţile împrejmuitoare, dar el nu face personal niciodată experienţa vie a lumii ca totalitate, adică o experienţă muiată în perspective dincolo de imediat şi de sensibil.

A trăi la oraş înseamnă a trăi în cadru fragmentar şi în limitele impuse la fiecare pas de rînduielile civilizaţiei. A trăi la sat înseamnă a trăi în zarişte cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie.

Reproduc conversaţia de pe discul de ceară al celei mai fidele memorii. Nu aveam mai mult de şapte ani. Eram vreo cinci băieţi, toţi cam de aceeaşi vîrsta ; stăm în cerc, calmi, în mijlocul uliţei, pe înserate.

Articole recomandate

E aşa că nici nu ştii că eşti mort. N-am împodobit-o cu nici un detaliu imaginar. Mi-aduc desăvîrşit de bine aminte şi de fiorul încercat în faţa prăpăstioasei perspective deschise prin răspunsul acelui băiat.

Era acel cutremur, ce-l încerci în copilărie, ca şi mai tîrziu, cînd calci prin preajma ultimului hotar.

O fetiţă, prietenă de joacă, se căţăra în prunii cimitirului, crescuţi din morminte. Cînd muşca dintr-o prună amară, spunea că mortul de la rădăcină trebuie să fi fost rău. Cînd nimerea în alt pom o prună dulce, zicea că mortul de la rădăcină, trebuie să fi fost om bun. Îmi amintesc foarte bine cum ieşeam cîteodată seara în ogradă.

În beznă zăream dintr-o dată Viziunea satului la 0 5 laptelui şi stelele, viziunea satului la 0 5 ciorchinii grei şi mari, coborîte pînă aproape de acoperişele de paie.

Priveliştea era copleşitoare ; sub impresia ei trăiam în credinţa că întradevăr noaptea stelele coboară pînă aproape în sat, participînd într-un fel la viaţa oamenilor şi ascultîndu-le răsuflarea în somn.

viziunea satului la 0 5 percepem prin vedere

Sunt aici în joc sentimente şi vedenii nealterate de nici un act al raţiunii şi de nici o cosmologie învăţată şi acceptată de-a gata. Fiecare sat se simte, în conştiinţa colectivă a fiilor săi, un fel de centru al lumii, cum optic fiecare om se plasează pe sine de asemeni în centrul lumii. Numai aşa se explică orizonturile vaste ale creaţiei populare în poezie, în artă, în credinţă, acea trăire care participă la totul, siguranţa fără greş a creaţiei, belşugul de subînţelesuri şi de nuanţe, implicaţiile de infinită rezonanţă şi însăşi spontaneitatea neistovită.

Omul satului, întrucît izbuteşte să se menţină pe linia de apogeu, genială, a copilăriei, trăieşte din întregul unei lumi — pentru acest întreg ; el se găseşte în raport de supremă intimitate cu totalul şi într-un neîntrerupt schimb reciproc de taine şi revelări cu acesta.

Mai multe despre acest subiect