Psihic și viziune.

Anormalitate vs. Acest model se revendicã de la conceptia lui Kraepelin, pãrintele nosografiei psihiatrice, care la cumpãna dintre sec. XIX si XX a comentat tulburãrile psihice majore într-o manierã similarã cu cea a oricãrei boli Alexander, XX, pe de o parte nuantat, pe de altã parte contestat. Ar exista astfel o continuitate între psihic și viziune douã nivele principale ale individului uman, cea biologicã si cea a constiintei. Într-un fel aceastã miscare teoreticã se apropie destul de mult de conceptia neo-aristotelianã afirmatã de Monakow si Morgue între cele douã rãzboaie mondiale dar care atunci nu a avut practic nici un rãsunet în mediile stiintifice ale psihopatologiei.

Si la fel, Psihic și viziune Mondialã de Psihiatrie WPA se considerã în esenta sa ca apartinând grupului de stiinte si practici medicale.

vedere ochi-plus factori pentru îmbunătățirea vederii

Psihic și viziune, psihiatria ca ramurã a medicinei nu ezitã sã tinã cont de diverse situatii problematice ale existentei umane care nu pot fi psihic și viziune ca boli.

S-ar mai putea adãuga faptul cã actuala orientare în directia calitãtii vietii în psihiatrie poate fi corelatã cu aceastã miscare Lãzãrescu, Miscarea antipsihiatricã a fost în esentã o atitudine socialã care poate fi partial înteleasã în perspectiva istoriei culturii si civilizatiei Europei, prin reperele care au fost deja prezentate.

Dar ea se bazeazã si pe unele doctrine si psihic și viziune psihologico-antropologice. Teoriile psihopatologice s-au dezvoltat în sec. XX având în vedere mereu terapia, înteleasã ca psihoterapie. Psihic și viziune mai cotatã si comentatã a fost desigur psihanaliza lui Freud, cu toate variantele, disidentele, dezvoltãrile si reinterpretãrile ei ce s-au petrecut de-a lungul întregului veac.

În esentã, psihanaliza este o viziune antropologicã si nu o conceptie medical-psihiatricã în sens strict, dovadã si pãtrunderea sa fecundatoare în domenii ca sociologia, estetica etc. Dar dacã ne limitãm la domeniul nostru, cel al psihiatriei ca ramurã a medicinei având drept axã psihopatologia psihanaliza a formulat de la început un principiu pe care l-au adoptat si alte doctrine psihopatologico-psihoterapeutice.

Tratamentul ar trebui sã nu aibã în vedere doar circumstantele si rezolvarea situatiei de decompensare psihopatologicã, ci fondul, terenul personalistic ce a fost perturbat ab-initio, si care odatã reechilibrat, permite intrarea reintrarea într-o maturitate echilibratã. În alti termeni si cu o altã conceptie, acelasi scenariu este reafirmat de doctrina cognitivist-comportamentalistã. Precum si de multe altele; care, de altfel se leagã inconstient de observatiile si interpretãrile de bun simt ale psihopatologiei clasice germane reprezentatã de K.

Jaspers, E.

psihic și viziune sensul vederii este

Kretschmer, Psihic și viziune. Schneider, N. Petrilowitsch, E. A fost mentionat deja faptul cã în psihopatologia contemporanã existã tendinta de a se renunta la dualismul cartesian si a se reveni la o conceptie neo-aristotelianã care cultivã continuumul dintre bios si antropos; ceea ce psihopatologia clasicã nu o face, cu toate bunele si relele ce decurg dintr-o astfel de pozitionare teoreticã. Zuckerman, Vulnerabilitatea unei persoane pentru tulburãri boli, decompensãri psihice se constituie de-a lungul biografiei, prin cumularea si conjunctia unor factori somatici, genetici, bio-psiho-sociali si cultural-spirituali determinism non-liniar în sensul lui Prigogine.

Vulnerabilitatea oscileazã de-a lungul timpului, datoritã unor conditionãri extrinseci cumulare de stresori si epuizare, reducerea retelei de suport social si intrinseci, oscilatia bio-psiho-ritmurilor; crize ale ciclurilor vietiiastfel încât, existã perioade cu vulnerabilitate crescutã sau scãzutã non-vulnerabilitate.

Factorii situationali conjuncturali joacã un rol important si în întretinerea stãrii maladive, a defectului si handicapului, precum si în reaparitia unor noi episoade. Existã un raport invers proportional între vulnerabilitate si factorii situationali: adicã stresorii.

Despre noi

Cu cât vulnerabilitatea este mai mare cu psihic și viziune acestia pot fi mai psihic și viziune intensi, si invers. Dar existã si o dinamicã temporalã, intentionalã si de interrelatie între cele douã clase de factori. De exemplu, situatiile nefavorabile pot fi induse de însusi subiect, prin proiectele si initiativele sale. În urma fiecãrui episod psihopatologic-maladiv individul rãmâne mai sensibil-vulnerabil la factori tot mai minori.

Se acordã astfel importantã persoanelor particulare sau dizarmonice.

Introvert, Social Anxiety, or Depression? The Differences

Este readusã în discutie viziunea holistã si gradualã asupra tulburãrilor psihice care era prezentã în medicina psihiatrico-galenicã în cadrul cãreia aspectul tipologico- temperamental sanguinic, coleric, melancolic, flegmatic era înteles ca o verigã între normalitate si patologie. Conceptia bio-tipologicã privitoare la personalitãtile anormale pe care a dezvoltat-o Kretschmer în secolul nostru este într-un fel reactualizatã.

Tulburarile de sanatate mintala

Multiple studii sistematice au arãtat frecventa mare a corelatiilor dintre axa I si II a se vedea Zuckerman,astfel încât în multe cazuri se poate considera cã tulburarea personalitãtii exprimã fixarea — sau oprirea temporarã — la nivelul structurii psihice a procesului de vulnerabilitate.

Pe lângã trãsãturile specifice fiecãrui tip de personalitate particular-patologicã care o caracterizeazã prin stilul specific de relationare interpersonal-socialã prin comportament si expresivitate în general, în cele mai multe cazuri se pot identifica si un ansamblu de caracteristici ce indicã tocmai vulnerabilitatea subiectului înteleasã ca lipiți un ochi pentru a îmbunătăți vederea armonioasã Lãzãrescu, Dar, dacã aceste caracteristici trãsãturi, calitãti sunt evident pronuntat deficitare, faptul sugereazã o vulnerabilitate a persoanei.

Este de la sine înteles cã un individ va putea avea diverse capacitãti si abilitãti care îi pot creste non-vulnerabilitatea si deci normalitatea în functie de experienta sa de viatã dobânditã, fapt care uneori se coreleazã cu vârsta. Si aceasta, dincolo de inteligenta nativã a persoanei, si de educatia pe care a primit-o.

În plus, rezistenta sa fatã de solicitãrile stresante — deci non-vulnerabilitatea sa — va fi psihic și viziune si de caracteristicile mediului uman proxim care-l înconjoarã. Aspectul esential al acesteia îl constituie reteaua sa socialã si în special reteaua de suport social.

Prin intermediul acestor retele inter-umane un individ inhibat poate fi sprijinit, stimulat, protejat, i se pot asigura conditii de afirmare si împlinire, satisfactii de viatã, concomitent cu filtrarea si îndepãrtarea situatiilor stresante. Reteaua de suport social poate juca un rol benefic si de tampon. Lipsa ei poate expune direct individul la stresuri majore frustrându-l de suport si satisfactii.

Dar în acelasi timp din însãsi mijlocul retelei sociale proxime pot emana si factori stresanti, fapt ce complicã problema si invitã la analize psihopatologice minutioase.

Acelasi lucru se poate spune si despre afirmarea subiectului prin roluri sociale, aspect care se aflã în strânsã interrelatie cu tocmai — comentata retea socialã. Rolurile sociale, mai ales cele profesionale se aflã într-un alt plan decât cel al legãturilor interpersonale nemijlocite care stau la baza retelei de suport social.

Totusi ele se articuleazã cu acestea, oferind în acelasi timp o sansã de afirmare si satisfactie, de identitate si psihic și viziune. Sau, prin esuarea performantei la acest nivel, favorizeazã trãirea frustrãrii, neîmplinirii, esecului, lipsa de sens; deci, un câmp al posibilelor afirmãri pozitive sau femeie cu vedere normală ale persoanei, cu toate consecintele psihopatologice ce ar putea decurge din acestea.

Statutul relativ impersonal al rolurilor sociale creeazã sansa ca subiectul sã se ataseze acestora, sã se identifice cu ele, cu o functionalitate socialã structuratã de normativitatea ce le defineste, ascunzând astfel deficiente în dimensionarea propriu-zis personalã, prin aspecte ca cele enumerate mai sus.

Ajungem la ceea ce Kraus a numit nomopatie. Dar, lipsindu-i spontaneitatea, initiativa, imaginarul, îndrãzneala de a risca si faptul de a suporta frustrarea pe care pierderea o implicãincapabil de joc, relaxare si bucurie, fãrã capacitãtile de creatie si generozitate autenticã. Psihic și viziune de rolurile sociale, lipsitã de spontaneitate, inventivitate, joc, bucurie si cu intolerantã la ambiguitate Kraus ne plaseazã de fapt într-un plan al pseudo-normalitãtii.

Dar si dificultatea, incapacitatea sau refuzul de integrare în reteaua socialã proximã si în functionarea socialã prin roluri tot în anormalitate ne va plasa. Integrarea comunitarã este un apel si un proiect acceptat, asimilat si depãsit dar nu de ocolit si refuzat.

Ultima situatie ne plaseazã în patologia autismului si a schizoidiei.

psihic și viziune probleme de vedere datorate coloanei cervicale

Desigur, e posibil ca mari creatori într-ale culturii, stiintei, filosofiei etc. În comentariul privitor la normalitatea psihicã mai intervine si instanta macro-socialã a culturii istorice învãluitoare pentru existenta unei persoane date.

Stilul spiritual al unei socio-culturi care organizeazã logosul sãu practico-teoretic propriu, etaleazã anumite valori deontice ceea ce este permis, interzis, obligatoriuprecum si un set de evidente, credinte si valori. Psihic și viziune plus, în orice astfel de context cultural sunt promovati anumiti eroi ideali, care modeleazã normativitatea persoanelor concrete.

Într-o socio-culturã structuratã ordonat si rigid, în conformitate cu anumite norme si prescriptii explicite, e de psihic și viziune ca indecisii psihasten-obsesivi si anxietatea sã fie mai putin manifeste.

Pe de altã parte, imaginarul histrionic este în mare mãsurã blocat sau se adapteazã jocului de roluri sociale acceptat. Iar depresia se poate desfãsura din plin. Din altã perspectivã într-o socio-culturã ce se defineste prin permisivitate si competitie e de asteptat ca persoanele cu predispozitii de ordine ritualic-obsesiv sã fie descumpãnite, anxietatea si agresivitatea sã se manifeste pregnant, iar imaginarul histrionismul sã gãseascã multiple sanse de imposturã.

Si asa mai departe. Tot din perspectiva macro-social-culturalã, spiritualã si istoricã, în definirea anormalitãtii si psihic și viziune psihice joacã un rol important conceptiile si cunostintele, mai mult stiintifice, sau mai mult doctrinare — asupra problemei nebuniei a psihopatologiei, a bolilor mentale care sunt functionale în respectivul organism social.

Si de asemenea, institutiile care în mod oficial sunt destinate sã rezolve problemele respective: azile, spitale, cabinete de consultatii, spitale de zi, cabinete particulare, servicii de reabilitare etc.

psihic și viziune miopie când se dezvoltă

Astfel, actuala orientare înspre psihiatria comunitarã acordã importantã nu doar cazurilor evidente de patologie psihicã ci, asa cum deja s-a mentionat si grupelor populationale cu risc crescut. Acesta se detaseazã însã întotdeauna ca o figurã pe fondul anormalitãtii, înteleasã ca o negare sau o depãsire a normalitãtii. Modelul medical pe care psihiatria actualã nu îl refuzã, are în centru conceptul de boalã ce se detaseazã ca o figurã pe fundalul mai larg al anormalitãtii.

Ea poate fi urmatã de defecte ce conduc la disabilizare. Se acceptã astfel cã normalitatea poate fi înteleasã ca: a Zona culminantã a unei medii statistice deci conform unei curbe de tip Gauss ; aceastã perspectivã se aplicã atât pentru aspecte biologice de exemplu înãltimea indivizilorcât si pentru aspecte psihologice de exemplu convingerile privitoare la realitatea lumii si existenta transcendentei sau modalitãtile de expresie reactivã si comportament în situatii standard.

Acest înteles a fost de la început si constant criticat ca insuficient chiar dacã acoperã valid unele aspecte ale realitãtii deoarece nu poate da socotealã de problemele sãnãtãtii; ca sã folosim exemplele clasice, dintii cariati sunt în foarte multe zone ale lumii mai frecventi statistic decât cei sãnãtosi sau maniera extrovertitã de raportare interpersonal — socialã este mai psihic și viziune normalã în tãrile Mediteranei decât în cele ale Balticei.

Din acest punct de vedere se apropie asimptotic de normalitate tot ceea ce converge spre o notiune, care e circumscris prin toate mijloacele posibile ale definitiei.

Deci nu doar prin formula aristotelianã sau cea operationalã, ci si prin modalitãti ostensive, ca de exemplu prezentãri si difuzãri în plan socio-cultural a unor cazuri tip ideale. Aceastã variantã joacã desigur un rol si în biologie, în sensul cã individul mascul cel mai performant în perspectiva speciei, ajunge sã se impunã practic grupului, asigurând selectia naturalã.

În plan uman, normalitatea idealã are foarte variate semnificatii în perspectiva logosului, constiintei si spiritualitãtii; dar ea îsi psihic și viziune aceeasi pozitie de aspirare, atestare, fructificare, de promovare a ceea ce e considerat a fi semnificativ si valid în socio-cultura datã. În perspectivã ostensivã am putea sustine cã normalitatea idealã functioneazã în permanentã în orice socio-culturã determinatã, prin: normativitatea legilor explicite, prin cutume, prin sistemul educational în functiune si mai ales prin eroii ideali vehiculati si sustinuti de epopei, legende, povesti, romane, istorii, discursuri, filme, produse ale mass-media, toate acestea selectionând un anumit om-tip-ideal în jurul cãruia se configureazã normalitatea idealã respectivã.

Aceasta se referã la mãsura în care un subiect concret-real poate face fatã cu succes pretentiilor pe care i le pretinde un anumit statut si rol social. De fapt, cu aceasta ne aflãm în zona de interferentã între psihopatologia clinicã si problematica psihopatologico-socialã. Problema nu e deloc neglijabilã, dat fiind faptul cã interesul comunitãtii se orienteazã în psihic și viziune vreme tot mai mult spre performantã.

Dar, rãmâne deschisã problema în ce mãsurã un om e întru-totul normal în mãsura în care executã fãrã comentarii si inventivitate prescriptiile rolului social pe care-l exercitã. Boala psihicã a persoanei umane poate fi consideratã ca o anormalitate antropologicã minus valoricã ce conduce spre denivelarea si dezorganizarea structurii functionale specific psihismului constient cu tendintã evolutivã spre anularea specificului sãu, spre blocarea evolutiei naturale a depãsirilor sintetice psihic și viziune cadrul metamorfozelor existentei personale, spre blocarea si anularea integrãrii sociale si a creativitãtii.

Si de asemenea, capacitatea sa creatoare scade sau se anuleazã fapt analizat de Jaspers cu cum să înțelegem viziunea 1 la Hörderlin si Van Gogh si sustinutã insistent si de H. Boala psihicã se desfãsoarã ca un proces, având un început desigur bazat pe o conditionare etiopatogeneticão desfãsurare si un final cu remisiune completã, defect variabil sau evolutie progredient negativã.

Factorii terapeutici — ce se pot afla într-o oarecare corelatie cu cei etiopatogenetici pot interveni pozitiv în evolutie. Gândirea medicalã a ultimelor decenii a încercat sã diferentieze între boalã, defect deficientãdisabilitate si handicap. Boala, asa cum s-a subliniat mai sus, este un proces dinamic, desfãsurat psihic și viziune timp. Consecinta ei poate fi un defect, mai precis o constelatie de afectãri morfo-functionale ale unor organe, aparate, si în general structuri functionale biologice; dar, într-un înteles mai larg, bio-psihice pe care persoana umanã le utilizeazã în cursul existentei sale practice efective.

Autor: IOMC, Corina Bacalearos - psiholog clinician principal, psihoterapeut de familie, CS III Sanatatea mintala — un continuu intre stiinta si modelele socio-culturale Considerandu-ne cand creatie a lui Dumnezeu, cand produs al naturii prin evolutie, noi oamenii suntem fiinte constiente, care descoperim, cunoastem si cream viata pe care o traim, intr-un univers fizic si social, aflat totodata la dispozitia deciziilor noastre. Structural, organismul nostru are trei nivele de desfasurare a activitatii: somatic, psihic si in viziunea multor oameni de stiinta si filosofi, spiritual.

De exemplu mersul, diverse actiuni executate cu membrele superioare, vorbirea, relationarea socialã etc. Aceste deficiente au fost numite disabilitãti în prezent sunt etichetate ca perturbãri ale actiunii persoanei. Din cauza afectãrilor si disabilitãtilor, indivizii pot avea dificultãti în sau pot fi în imposibilitatea de a exercita diferite roluri sociale: de sot, pãrinte, sef de gospodãrie, exercitarea unor profesiuni sau a unor roluri socio-politice.

Anormalitate vs. boala psihica din perspectiva teoriei vulnerabilitatii

Aceste deficiente au fost numite handicapuri sociale. Boala, deficienta-disabilitatea-handicapul — integrarea socialã pot fi considerate ca si constituind o suitã interconectatã. Dar, ele nu trebuiesc si confundate. Cãci, asa cum deja s-a mentionat, existã si o deficientã-handicap ce rezultã din ontogenezã, ce se constituie ca un fundal al existentei persoanei, fie cã aceasta va face sau nu ulterioare tulburãri psihice maladive secventiale.

Dupã sinteza realizatã prin cartea de referintã a lui Rutterau apãrut noi bilanturi ale acestei paradigme de studiu, aflatã în plin avânt. Mentionãm monografia editatã de Cincetti si Cohen Principalele caracteristici ale orientãrii acum invocate sunt urmãtoarele: studierea concomitentã si în paralel a variantelor normale, deviante si patologice în perioada dezvoltãrii ontogenetice si a ciclurilor vietii la vârsta adultã.

Studiile sunt realizate într-o manierã pozitivistã si longitudinalã, avându-se în vedere cât mai multe perspective teoretice si interrelatii între constatãrile factologice posibile. Acest fapt ce presupune coordonarea cercetãrilor întreprinse psihic și viziune diversi specialisti în geneticã, în studierea embriogenezei, a perspectivei neurodevelopmentale si a dezvoltãrii corporale generale a individului uman, specialisti în psihologia geneticã de diverse orientãri doctrinare dar bazate cât mai mult pe observatia pozitivistã si pe experimentcei ce se preocupã de aplicarea etologiei la întelegerea psihologiei umane si de relatia mamã-copil în primul an de viatã inclusiv teoria atasamentuluispecialistii ce studiazã relatiile intrafamiliale în cursul ontogenezei si ulterior, relatiile copilului cu fratii si colegii de generatie prin joc si în cadrul scoliiinfluentele psihice ce se realizeazã asupra indivizilor în institutiile educative, influentele factorilor micro- si macro-sociali, a celor transculturali etc.

Si la fel, depãsirea diverselor perioade critice, rezistenta sau decompensarea în fata unor factori stresanti ce actioneazã la diverse vârste. Studii speciale se referã la perspectiva longitudinalã, la evolutia în psihic și viziune a unor deviante psihopatologice minore, la persistenta sau disparitia compensarea, discontinuitatea unor episoade de tulburare psihicã la vârsta infanto-juvenilã în raport cu psihopatologia vârstei adulte. Se studiazã de asemenea interconexiunea dintre perturbarea diverselor functii psihice sau legãtura dintre o tulburare izolatã si evolutia de ansamblu a psihismului de exemplu dificultatea de atentie în raport cu stabilirea relatiilor sociale, relationarea socialã în raport cu procesul cognitiv etc.

Psihopatologia developmentalã aratã cum aceleasi cauze si influente negative pot duce în final la diverse perturbãri psihice plurifinalitate.

Epuizarea psihica (oboseala): simptome, cauze si sfaturi pentru recuperare

Iar pe de altã parte diverse cauze si situatii perturbatoare pot duce la acelasi rezultat echifinalitate. Se mai are în vedere faptul cã, în ontogenezã, progresul psihismului integreazã sintetic fazele anterioare în ansamblu; iar dacã acestea erau marcate de anumite functii deficitare, pot persista vulnerabilitãti latente.

Insuficienta diferentiere sectorialã sau globalã a psihismului poate fi mult timp nevizibilã, prin astigmatism și miopie exterioare. Cauze stresante sau nefavorabile pot conduce la o maturizare precoce si la avantaje developmentale etc.

Epuizarea psihica (oboseala): simptome, cauze si sfaturi pentru recuperare

Bibliografie 1. Alexander F. Bolton D. Cicchetti D. All Bucuresti, Kraus A. Enke, Stuttgart. Lãzãrescu M. Seva A.

Mai multe despre acest subiect